Cea mai romantica imagine, care a ramas ceva din ea si prin memoria telefonului, … picioarele in bataia luminii de amurg a soarelui ,  pareau foarte sexy, a unei mese si a celor doua scaune care ne slujeau supuse pentru cina din acea seara. Propagarea imaginii picioarelor peste peretele terasei vecine conturau niste picioare de model, ce de fiecare data nu isi gasesc locul in masuratorile standard.

Janine, trece vara!!!

In mintea noastra alearga, zburda si  se plimba idei,  pareri/opinii,  perceptii, griji, dorinte,  si alearga, si alearga, si alearga …. pana cand frumusel ratiunea  le aseaza cate una la locul fiecareia. Cum o idee a intrat concurenta in maraton, isi face de cap vreo cateva zile/luni/ani dupa care isi revendica locul instruit de catre ratiune. Si tot asa maratonul continua….

De azi mi-am propus ca acest maraton sa fie cat mai scurt posibil in fiecare zi/luna/an, iar pentru acest lucru am nevoie de:

- iubire, imi doresc sa inchei fiecare zi din viata mea inpacata cu toata lumea, si mai apoi impacata cu mine insami

- informare, doar daca esti dezinteresat, neserios si comod te lipsesti de aceasta sansa la viata “informarea”

- relaxare, cat mai multe activitati armonioase, hobby-uri, pasiuni…

Si lista ramane deschisa 

Parca numai ce am clipit o data, ca ne-am si trezit cu totii in masina spre Baneasa … reusind sa le indeplinim pe toate asa cum ne-am propus.

O calatorie cu masina destul de linistita pana la destinatie. Am admirat cu totii imprejurimile scaldate in verde, doar palcurile de padure si casele mai aduceau cate o alta nuanta/culoare…din departare parca ma uitam la un tablou de-a lui Van Gogh.

Pentru ca era extrasezon, statiunea era mai putin populata, lucru care mi-a placut la nebunie, aveai loc de parcare in toate locurile care le doreai: la hotel, la restaurant, la castel…etc.

Recomand cu incredere Pensiunea Casa Noastra, preturi acceptabile si conditii decente, situata in Sinaia, foarte aproape de centru, cu o priveliste superba.

Spre seara am facut o promenada pe jos pe drumul pietruit pana la Castelul Peles, ne-am apropiat si de Pelisor, si ne-am intors pe intrarea principala catre Peles. M-au impresionat pensiunile si hotelurile dinaintea curtii castelului, au un stil arhitectural aparte, influenta occidentala, la vremea regelui aceasta zona era o bijuterie foarte scumpa a tarii noastre. Daca demult odata acestea erau locuite de armate de bucătari şefi, majordomi, valeţi, fete în casă şi spălătorese, acum sunt amenajate pentru diverse evenimente, sunt la dispozitia noastra de a le inchiria.

Dimineata, fluierul trenului mi-a trezit amintiri din copilarie. Pana la liceu am stat foarte aproape de gara Iasi si incepusem sa cunosc semnalele la trenuri, intensitatea sunetului fluierului: daca este de plecare a trenului, daca este de atentionare a trecatorului, daca isi fac semne mecanicii de locomotiva intre ei, daca este un tren fara stationare in gara.

Astfel ca m-am dat jos repede din pat si am deschis fereastra. Am inhalat un aer puternic si rece, un aer curat care parca iti curata plamanii intr-o secunda si am privit curioasa pe unde trece trenul in statiune. In stanga mea, un sarpe albastru si foarte galagios isi anunta prezenta in statiune…

De la fereastra se vedea cota 2000 m de pe Muntele Furnica, apoi o cabana, de unde coboara telecabina, un varf de munte plin de zapada, un varf alb, semanand cu un mos carunt, imbracat intr-o haina de conifere confectionata ceva mai mare.

Mi-am aruncat o privire mai peste tot, contempland o bucata de timp in bataia razelor subtiri de soare.

Am mai lenevit ceva in pat si ne-am indreptat spre Cota 1400 m, in inima muntilor. Desi imi place sa folosesc aceasta expresie in descrierile in care zona muntoasa este mai putin accesibila, mai deloc populata, chiar m-am simtit in imina muntilor la aceasta altitudine. Erau atat de multe branduseeeee!!!!! imi venea sa le culeg pe toate…

La inceput, foarte curajosi si ambitiosi, am dorit sa urcam pe jos de la 1400m pana la 2000m, insa fara a lua in calcul ca la munte, la mijlocul lui aprilie, esti la sfarsit de iarna, asa ca am urcat noi cam vreo 150 m si ne-am cumintit. Aerul rece te intepa in gat cand rasuflai iar in plamani simteai ca nu mai ai loc sa tragi aer sa respiri. Am admirat maretia brazilor, ne-am jucat cu zapada, am facut numeroase fotografii, am ras si am povestit numeroase experiente legate de calatoriile la munte. Ne-am intors sa luam telecabina sa ajungem la 2000m.

Pe platou era iarna adevarata… Se putea schia foarte bine, iar partia Valea Soarelui arata spectaculos. A fost prima data in viata mea cand am vazut o partie de schi adevarata/ in natura. Era o liniste ce iti infunda urechile, niste curenti de aer aspri ce se spargeau in obrajii nostri, un soare puternic aveam ochii precum chinezii…

Ne-am retras la Cabana de la 2000m si am baut cate o cana de vin fiert, sa ne mai inzdravenim putin. Am admirat privelistea din jurul cabanei, precum si Sinaia.

Ajunsi in oras, ne-am propus sa facem o scurta vizita in Azuga si Predeal. Asa ca ne-am plimbat prin aceste doua localitati de munte pana la apusul soarelui.

Duminica, ne-am plimbat prin Sinaia, am respirat aer curat si am lenevit la soare.

Am fost foarte norocosi, caci am avut o vreme minunata!!!

PS: mi-e dor de munte!

Ce frumos se pregatesc toate intr-o lege mai presus de fire!!!! si eu ma simt atat de nepregatita, de nevrednica sa intampin Invierea!

…

Andrei a trecut cu bine de interventia chirurgicala, iar vineri are un control mai riguros….si cel mai mult ma bucur ca pe 30 Martie sunt acasa!!!!

Mii de multumiri tuturor!

15 Martie 2010, Andrei, Genova

Buimaca, ma ridic din pat si incep sa imi bifez tabieturile… cel mai incomod a devenit transferul lucrurilor dintr-o geanta in alta, asta pentru ca de fiecare data uit cate ceva acasa: servetele sau cartea de metrou, mp3 player-ul sau manusile/ochelarii de soare, sau mai grav….imi uit telefonul

Si numai bine ce ma trezesc, mai fac si o plimbare pana sa ajung la metrou.

In metrou dimineata poti sesiza cu claritate interventia vocii „Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Aurel Vlaicu cu peronul pe partea stângă” si rareori oameni interesati de conversatie la o ora matinala. Apoi, multi calatori ce se refugiaza in cartea de metrou/ articol de ziar, insa majoritatea asculta muzica, iar cei mai putini motaie de somn pe scaun sau chiar in picioare .

Pentru mine metroul este liantul dintre lumea de la birou si lumea de “acasa”, este perioada de 30 de minute in care traversez orasul de la un capat la celalalt. Nu este un timp mort, chiar am inceput sa il simt a fi benefic caci aici ma reculeg. In functie de preferinta/planul zilei, aceste 30 de minute imi sunt chiar necesare. De multe ori imi fac liste de cumparaturi, imi asez pe hartie lucrurile ce trebuie sa le fac in ziua respectiva, in saptamana sau luna in curs. Visez sau fac observatii cu privire la calatori, uneori, fara sa vreau, chiar ascult subiectele de conversatie interesante, in general de sanatate, de mediul familial sau referitoare la ultimele stiri.

Chiar daca uneori esti imbrancit, calcat, ciufulit, atentionat, scuzat, am ajuns la concluzia ca aceste minute imi sunt benefice si indispensabile .

- citesc, ascult muzica, gandesc, visez, invat, ma descopar -

Daca randurile astea vor ajunge la tine in vreo cincisprezece zile, atunci vom fi la sfarsitul lunii august si nu vom mai avea de asteptat decat un an pana ne vom reintalni; ma rog, vreau sa spun ca vom fi parcurs jumatate din drum. ….

Susan

Susan,

N-am sa mai pot privi niciodata cu nepasare mica inscriptie ” Un an mai tarziu…” care apare uneori pe ecran, la cinema. Nu dadusem nicio atentie emotiei discrete pe care o ascund cele trei puncte de suspensie, care pot fi intelese doar de cei ce stiu cata singuratate naste asteptarea.   ……

Philip

- Mi-ai lipsit al naibii de mult! spuse el.

- Tu nu! raspunse ea, sarcastica. Ce faci?

-Cui ii pasa? Lasa-ma sa ma uit la tine!

Ea se schimbase, poate imperceptibil pentru ochii altora, dar nu si pentru ai lui Philip. Obrajii ii erau mai supti, iar zambetul ii trada o suferinta pe care el o simtea fara s-o poata descifra. Ca si cum fiecare tragedie la care fusese martora i se incrustase in carne, desenand contururile unei rani debordand de omenie si de mahnire.

- De ce te uiti asa la mine, Philip?

-Fiindca ma impresionezi.

Hohotul de ras al lui Susan umplu intregul bar……

- Ups! Pardon!

- Nu care cumva sa te scuzi! esti frumoasa cand razi! Acolo ti se mai intampla asa ceva, din cand in cand?

…………………………………………………………………………………………………………..

- Prin urmare, nu ramai! Sau, mai degraba, cate ore ramai de data asta?

-Philip, nu incepe!

- De ce? Pentru ca ghicesc din tonul tau ceea ce nu ai spus inca? Pentru ca, peste o ora, vei pleca, iar eu ii voi pune, atunci, vietii mele, trei puncte mici de suspensie, pana la anul? Stiam ca n-ai sa ramai! Doamne Dumnezeule, cum m-am mai pregatit sa aud asta din gura ta! Pana la ce varsta ai de gand sa astepti ca sa te gandesti si la noi, la viata ta de femeie?

- Am douazeci si patru de ani! Am timp!

- Ceea ce incerc eu sa-ti spun e ca te daruiesti unei multimi de oameni, dar tu esti singura, in viata ta nu exista nimeni care sa se ocupe de tine, sa-ti poarte de grija sau macar sa faca dragoste cu tine.

- Da ‘ ce stii tu? E nemaipomenit! Am cumva mutra de femeie total neregulata sau ce?

…….

- N-am vrut sa spun asta  si nu e cazul sa urli, Susan.

- Zbier pentru ca esti surd. Nu pot trai pentru un singur om, eu hranesc trei sute in fiecare zi; si nu pot avea plozii mei, eu incerc sa-i fac sa supravietuiasca pe alti o suta zece, si asta doar in valea mea.

………………………………………………………………………………………………………….

Ma gandeam sa vin sa te vad la primavara si ma simt vinovat ca nu ti-am propus asta mai de mult. Sunt, la fel ca toata lumea, un egoist. Vreau sa vin sa descopar lumea ta si sa inteleg ce te tine atat de departe de viata noastra si de toate tainele pe care le impartaseam in copilarie. Paradox al absentei tale omniprezente, ies adesea cu prietena de care ti-am mai povestit; de fiecare data, cand o conduc la ea acasa, simt cat se poate de bine ca ma eschivez.De ce iti povestesc asta? Pentru ca inca mai am senzatia absurda ca tradez o speranta nemarturisita si trebuie sa ma debarasez de acest sentiment. Poate ca iti scriu si pentru ca asta este un mod de a ma trezi la realitate. …..Nu voi veni sa te vad la primavara, este o idee proasta, oricat as crapa de dorinta. Cred ca trebuie sa ma departez de tine, iar, din scrisorile tale tot mai rare, ghicesc ca asta faci si tu.

Te sarut

Philip

…….

Susan,

…

Ceremonia va avea loc la Montclair, pe 2 iulie. Vino, te rog. Este peste sase luni, ai timp sa faci aranjamentele necesare. De data asta, nu incape nicio scuza si niciun pretext. Te rog sa fii aici, am nevoie de tine alaturi de mine, tu esti tot ce am mai scump, ma bazez pe tine. Te sarut, asa cum te iubesc.

Philip

…..

Impresionata de imaginea celor doua fiinte care stateau in picioare, la altar, ea inainta usor, prin dreapta, oprindu-se cate o clipa, langa fiecare stalp…. Ajunse la ultima coloana. De acolo, putea observa profilul lui Philip. Din Mary nu zari decat linia spatelui si trena matasoasa a rochiei. Cand veni momentul uniunii, ochii lui Susan se umplura de lacrimi. Tacuta, se dadu inapoi, cu pasi neauziti, ghidandu-se, in retragerea ei, cu ajutorul mainii stangi, care atinge acu stangacie spatarul bancilor. Isi lua sacul inapoi de la arhanghelul Gavriil si iesi din nou in piata bisericii, cobora treptele si se napusti intr-un taxi.

…..

Philip, dragul meu,

Stiu cat de suparat trebuie sa fii pe mine, pentru ca n-am fost acolo, in ziua nuntii tale. De data asta, nu e vorba de nicio scuza, de niciun pretext, iti jur. Pregatisem totul pentru plecare, dar, in ultimul moment, o afurisita de furtuna m-a impiedicat sa ajung.

……………………………………………………………………………………………………….

… Ea e o copilita salbatica, primii sai ani de viata n-au fost dintre cei mai veseli. Imblanzeste-o, ofera-i acea dragoste pe care eu, de aici incolo, nu i-o mai pot da. Acum, ti-o incredintez tie; spune-i candva ca mama ei a fost si ti va ramane in amintire, dupa cum sper, ca tovarasa ta de pe alte meleaguri. Ma gandesc la  tine si te imbratisez, Philip, dragule. Iau cu mine cele mai frumoase amintiri din viata mea: privirea Lisei si zilele adolescentei noastre.

Susan

………………………………………………………………………………………………………..

- Esti asa frumoasa!

Nemiscata, muta, fara sa-si ia ochii de la Susan, Lisa se asaza incet. Susan face acelasi lucru. Da sa-si mangaie fiica pe obraz, dar Lisa se trage, brusc, inapoi.

-Sa nu ma atingi!

-Lisa, daca ai sti cat de mult mi-ai lipsit!

- Dar tu stii oare ca moartea ta mi-a trasformat viata in cosmar?

———————-           Unde esti ? !             ————————————–

—————————–         El              ———————————————

————————————————————————————————-

Prin august aveam o dorinta arzatoare sa colind prin tara, sa imi fac cateo impresie despre celelalte orase ale patriei noastre. Si drept sa spun nu stiam cu care sa incep.

Aceasta intamplare m-a ajutat sa ma hotarasc sa incep cu Timisoara. Daca destinatia a fost decisa, acum nu stiam cand si cum sa ma mobilizez si sa plec la drum.

Dupa vreo doua zile primesc un telefon de la o verisoara sa ma informeze ca 2 dintre matusile mele, despre care am vorbit intr-o postare anterioara

vin in Moldova, la Iasi. Pentru ca nu aveam cum in timpul saptamanii sa fiu acasa, in Iasi, am decis sa imi cumpar bilet spre Timisoara pentru week-end- ul urmator.

Am plecat intr-o vineri seara. Pana la Drobeta-Turnu Severin am avut o companie placuta, insa de acolo mi-am dat seama ca sunt singurul calator din intreg vagonul respectiv. Pe la miezul noptii eu faceam promenada in tren , mi-am luat rucsacul si m-am mutat intr-un vagon cu ceva mai multa lume.

Iau loc, la indicatiile unei doamne , in fata unui barbat. Ma fac comoda, imi pun castile si chiar am dormit vreo ora. Ma trezesc si intalnesc privirea barbatului asupra mea. Il privesc si eu in timp ce incercam sa ma fac si mai comoda pe scaun.

Conductorul trenului trece pentru a doua oara pentru verificarea biletelor, motiv de deschidere a unei conversatii pentru barbatul din fata mea. Parea a fi genul de om fara stare in spatii inchise, avea nevoie de un partener de conversatie pentru a trece timpul mai repede. De obicei sunt genul de persoana care ma implic in conversatie, insa felul lui de a fi ca om imi displacea.

Am ajuns in Timisoara in jurul orei 6 :00 dimineata. Aceiasi gara ca cea de acum 6 ani, neschimbata! Am pornit spre centrul orasului urmand starda din fata garii. Imi propusesem pana la ora 14:00 sa vad o mica parte din acest oras.

Tinand strada drept in fata am ajuns la Bega, si am facut un mic popas pe malul acestui rau, traversand un pod. Culorile cerului parca se pregateau de sarbatoare, un melanj nemaintalnit pana acum in diminetile de vara. Am tras putin aer in piept in linistea diminetii, mi-am scaldat ochii in armonia din jur, si am pornit dornica de a afla cat mai multe imagini memorabile.

Usor, usor, soarele se ridica cu mandrete in inaltul cerului descoperindu-mi in departare turle, acoperisuri ce-mi luau ochii de atata stralucire in bataia acestuia, multa verdeata in jurul Begai si imobile viu colorate.

Nu am avut un traseu organizat. Tot ce mi-am propus sa vad a fost : Muzeul Satului Banatean, Catedrala Mitropolitana Ortod0xa impreuna cu centrul Timisoarei, Gradina Botanica si Gradina Zoologica.

Pana sa ajung la Catedrala, am realizat o observatie, lipsea vacarmul din Bucuresti. Claxoanele! Era o liniste inmormantala sparta la un moment dat de clopotele bisericilor.

Pana la catedrala am mai intrat in alte cateva lacasuri de cult, ceva mai deosebite prin arhitectura si pictura externa. Catedrala, din unghiul din care am privit-o prima data, nu mi s-a parut atat de impunatoare si mareata precum este atunci cand esti in incinta ei sau cand o privesti dinspre Opera Romana. Are o stralucire aparte, combinatia dintre efectele naturale si cele artificiale fac din ea o adevarata bijuterie culturala si turistica. Mi-a facut placere sa ma plimb in parcul din fata catedralei, era ingrijit in stil occidental, iar terasele din Piata Unirii mi-au furat cuvintele. O piata intinsa, spatioasa, aerisita, inconjuarata de cladiri cu o arhitectura veche, in diverse culori calde dadeau un aer de modernitate si prosperitate acestui oras. Afirm acest lucru intrucat Timisoara nu este un oras atat de bogat si dezvoltat precum se mentioneaza in cartile de geografie.

Mi-am dat jos rucsacul si am luat loc la o masa. Admiram imprejurimile si imi mai analizam harta cand deodata se ridica de la sol un stol de porumbei. S-au speriat de sunetul asurzitor si grav al primelor clinchete ale clopotelor Catedralei Romano-Catolice.

Se spune ca Timisoara este orasul porumbeilor si al florilor. Intr-adevar, oriunde privesti, pe bolta cereasca, pe strada, pe coama caselor pe acoperisurile cladirilor inalte, in parcuri si piete, ai impresia ca acest oras este invadat de porumbei. Insa pentru a-si castiga cu adevarat reputatia de oras al florilor, ar trebui sa fie imbunatatit acest aspect. Flori sunt, insa nu mai multe ca in alte orase. Spre exemplu, Gradina Botanica lasa de dorit. Foarte putine specii de plante , doar la intrarea in gradina: niste trandafiri, cateva panselute si alte cateva flori varatice, iar mai spre centrul gradinii nu intalnesti decat foioase si ici colo cateun conifer.

De la Gradina Botanica, putin dezamagita, insa mai odihnita caci mi-am odihnit trupul la umbra unui copac, intinsa pe o banca, am luat un tramvai pana in apropiere de Muzeul Satului Banatean. Sa spun drept nu era chiar in apropiere, caci am mai mers ceva pe jos pana sa ajung. M-au intampinat doua porti mari, ca portile din satele maramuresene, destul de frumos sculptate ce pareau sa ascunda o adevarata bogatie culturala. Nu contest importanta si valoarea acestui obiectiv turistic, insa casele traditionale de prin imprejurimile Banatului, conservate in cadrul acestui muzeu, sunt prea putin puse in valoare . De cum am intrat, un caine mare si fioros m-a dat afara. Repede au aparut si altii latrand toti la mine. Dupa ce mi-am cumparat biletul am intrebat care este planul muzeului, doream sa mi se ofere un traseu al vizitei in interiorul muzeului. Am primit doar cateva indicatii verbale. Aleile principale nu erau pavate, daca nimereai o vreme mai ploioasa bateai degeaba un drum pana la muzeu, caci riscai sa te inglodezi. Fara indicatoare, mi-am croit eu un traseu, insa drept sa spun, la un moment dat imi era frica sa mai inaintez, era un sentiment de insecuritate care te impiedica sa patrunzi in lumea satului banatean de alta data. Gardul ce imprejmuia muzeul avea portiuni in care era rupt in totalitate, o capra cu doi iezi, parca dezertate din lumea necuvantatoarelor ma tot chinuia, ma urmarea apucandu-ma de haine parca sa ii dau ceva de mancare, copaci fructiferi neingrijiti cu ramuri uscate sau proaspat rupte de copiii care au dat navala la rodul lor, arbusti desfrunziti de catre capre sau alte animale, toate acestea insufla altceva decat dorinta de a continua vizitarea muzeului.

Ce mi s-a parut interesant si deosebit la acest muzeu…a fost ca pe aleea care te duce spre biserica din lemn faci putin la dreapta si mergi inainte. Cum tii aceasta directie, pe partea stanga sunt plantati niste copaci in dreptul carora erau niste indicatoare cu numele etniilor din tara noastra. Mi s-a spus ca acesti copaci au fost plantati toti odata si curios lucru, dupa observatia mea, acestia s-au dezvoltat in concordanta cu procentul alocat etniei in parte. Daca romanii au procentul cel mai mare, copacul din dreptul indicatorului romani, era cel mai falnic, apoi urma copacul cu indicatorul maghiari, si tot asa…Am intrebat daca se pastreaza ordinea initiala a copacilor si daca este cumva supravegheata, si mi-au specificat ca si pe ei ii surprinde acest lucru si nu s-a facut nicio modificare in functie de preferinta sau realitatea sociala.

Gradina zoolgica, foarte aproape de muzeu, nu a mai reprezentat vreun interes din cauza gardului neprimitor.

Intoarsa in oras, m-am oprit direct la gara, venise ora trenului spre Jimbolia.In oras, am lasat aceiasi liniste inmormantala, mult prea linistita mi s-a parut lumea din Banat.

Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand scriu cate ceva imi trebuie momente favorabile, am nevoie de o muza ce sa-mi insufle inspiratie, sensibilitatea pentru momentul creator, o stare propice.

Am simtit, ca niciodata in viata mea, ca sunt restanta! Astfel ca, mi-am propus sa public toate postarile salvate pana acum in Draft si sa incerc sa public in cel mult 3 zile orice postare care o incep.

Dar ce faci atunci cand ai nevoie disperata de aceasta suma ?! Peste noapte esti pus in situatia ca in 2 luni de zile sa faci rost de aceasta suma, caci altfel viata ta nu ar mai avea rost pe acest pamant, …cel putin in urmatorii ani….

Cei mai buni prieteni ai mei din Iasi, o familie tanara, au un baietel de 1 an si 4 luni. Andrei este un baietel simpatic foc, ager si foarte istet. Acest copil s-a nascut cu o complicatie la inima, defect septal ventricular perimembranos, de tip Eisenmenger. Inimioara lui are un orificiu prin care trece sangele spre plamani, in mod incorect, in cantitate mai mare decat in mod normal si corect. Astfel ii sunt afectati plamanii iar procesul de oxigenare a creierului este grav afectat. Are nevoie urgenta de operatie!

Medicii din Iasi au amanat interventia chirurgicala pe motiv ca este prea mic, parintii fiind de fiecare data sfatuiti sa revina dupa 6 luni la un nou control. Pentru ca de vreun an primeau aceleasi indicatii din partea medicilor si pentru ca instinctul de parinte grijuliu nu i-au lasat pasivi s-au interesat pentru un control mai amanuntit al starii de sanatate a lui Andrei. Astfel au aflat de o clinica din Budapesta la care si-au facut programare si apoi au mai aflat ca si in Romania exista posibilitatea unui astfel de control, la Targu Mures. La Budapesta au primit un diagnostic in urma caruia trebuie sa fie realizata o interventie chirurgicala de urgenta, aceasta operatie putea fi realizata inca din a doua luna de nastere a micutului. La Targu Mures, un singur doctor specialist in astfel de interventii chirurgicale, i-au dat un acelasi diagnostic insa nu reprezinta urgenta intrucat sunt alte cazuri mult mai urgente decat complicatia lui Andrei. Au fost sfatuiti sa isi faca programare de operatie, programare posibila dupa cateva luni, caci sunt pe lista de asteptare.

Doborati de soarta cu aceasta veste, singurul ajutor suntem noi, cunostintele lor, noi impreuna cu ale noastre cunostinte.

…………………………………………………………………………………………………

Azi dimineata am vorbit cu Alina, mama lui Andrei. Ceva mai fericita in glas imi spune ….s-au strans 9000 de EUR!!! Desi sunt aproape jumatate din suma ce l-ar salva pe Andrei, speranta si credinta ei ca vor reusi sa adune aceasta suma mi-a intarit convingerea ca altruismul si solidaritatea din noi inca nu a pierit cu totul, ca nu suntem atat de indiferenti precum relateaza universul mediatic.

Asadar, apelez la voi, la voi si la cunostintele voastre care pot fi alaturi de acesti tineri, oferindu-le un ajutor banesc : RO32BRDE240SV31273092400, cont deschis la BRD pe numele tatalui baiatului, Adrian Hristea.

Multumesc!….

….si Multumesc! mai ales pentru rabdarea de a citi aceste randuri…

- pentru Andrei, Alina si Adrian -