Leaganul de dimineata

Alarma telefonului, ceasul meu desteptator, anunta inceputul unei noi aventuri. Deschid un ochi si vad lumina palida in camera. Nu am curaj si putere sa ma ridic din pat. Sunt doua saptamani de acum de cand mi-e din ce in ce mai greu sa ma trezesc dimineata.

Buimaca, ma ridic din pat si incep sa imi bifez tabieturile… cel mai incomod a devenit transferul lucrurilor dintr-o geanta in alta, asta pentru ca de fiecare data uit cate ceva acasa: servetele sau cartea de metrou, mp3 player-ul sau manusile/ochelarii de soare, sau mai grav….imi uit telefonul

Si numai bine ce ma trezesc, mai fac si o plimbare pana sa ajung la metrou.

In metrou dimineata poti sesiza cu claritate interventia vocii „Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Aurel Vlaicu cu peronul pe partea stângă” si rareori oameni interesati de conversatie la o ora matinala. Apoi, multi calatori ce se refugiaza in cartea de metrou/ articol de ziar, insa majoritatea asculta muzica, iar cei mai putini motaie de somn pe scaun sau chiar in picioare .

Pentru mine metroul este liantul dintre lumea de la birou si lumea de “acasa”, este perioada de 30 de minute in care traversez orasul de la un capat la celalalt. Nu este un timp mort, chiar am inceput sa il simt a fi benefic caci aici ma reculeg. In functie de preferinta/planul zilei, aceste 30 de minute imi sunt chiar necesare. De multe ori imi fac liste de cumparaturi, imi asez pe hartie lucrurile ce trebuie sa le fac in ziua respectiva, in saptamana sau luna in curs. Visez sau fac observatii cu privire la calatori, uneori, fara sa vreau, chiar ascult subiectele de conversatie interesante, in general de sanatate, de mediul familial sau referitoare la ultimele stiri.

Chiar daca uneori esti imbrancit, calcat, ciufulit, atentionat, scuzat, am ajuns la concluzia ca aceste minute imi sunt benefice si indispensabile .

- citesc, ascult muzica, gandesc, visez, invat, ma descopar -

Unde esti? – Marc Levy

Philip,

Daca randurile astea vor ajunge la tine in vreo cincisprezece zile, atunci vom fi la sfarsitul lunii august si nu vom mai avea de asteptat decat un an pana ne vom reintalni; ma rog, vreau sa spun ca vom fi parcurs jumatate din drum. ….

Susan

Susan,

N-am sa mai pot privi niciodata cu nepasare mica inscriptie ” Un an mai tarziu…” care apare uneori pe ecran, la cinema. Nu dadusem nicio atentie emotiei discrete pe care o ascund cele trei puncte de suspensie, care pot fi intelese doar de cei ce stiu cata singuratate naste asteptarea.   ……

Philip

- Mi-ai lipsit al naibii de mult! spuse el.

- Tu nu! raspunse ea, sarcastica. Ce faci?

-Cui ii pasa? Lasa-ma sa ma uit la tine!

Ea se schimbase, poate imperceptibil pentru ochii altora, dar nu si pentru ai lui Philip. Obrajii ii erau mai supti, iar zambetul ii trada o suferinta pe care el o simtea fara s-o poata descifra. Ca si cum fiecare tragedie la care fusese martora i se incrustase in carne, desenand contururile unei rani debordand de omenie si de mahnire.

- De ce te uiti asa la mine, Philip?

-Fiindca ma impresionezi.

Hohotul de ras al lui Susan umplu intregul bar……

- Ups! Pardon!

- Nu care cumva sa te scuzi! esti frumoasa cand razi! Acolo ti se mai intampla asa ceva, din cand in cand?

…………………………………………………………………………………………………………..

- Prin urmare, nu ramai! Sau, mai degraba, cate ore ramai de data asta?

-Philip, nu incepe!

- De ce? Pentru ca ghicesc din tonul tau ceea ce nu ai spus inca? Pentru ca, peste o ora, vei pleca, iar eu ii voi pune, atunci, vietii mele, trei puncte mici de suspensie, pana la anul? Stiam ca n-ai sa ramai! Doamne Dumnezeule, cum m-am mai pregatit sa aud asta din gura ta! Pana la ce varsta ai de gand sa astepti ca sa te gandesti si la noi, la viata ta de femeie?

- Am douazeci si patru de ani! Am timp!

- Ceea ce incerc eu sa-ti spun e ca te daruiesti unei multimi de oameni, dar tu esti singura, in viata ta nu exista nimeni care sa se ocupe de tine, sa-ti poarte de grija sau macar sa faca dragoste cu tine.

- Da ‘ ce stii tu? E nemaipomenit! Am cumva mutra de femeie total neregulata sau ce?

…….

- N-am vrut sa spun asta  si nu e cazul sa urli, Susan.

- Zbier pentru ca esti surd. Nu pot trai pentru un singur om, eu hranesc trei sute in fiecare zi; si nu pot avea plozii mei, eu incerc sa-i fac sa supravietuiasca pe alti o suta zece, si asta doar in valea mea.

………………………………………………………………………………………………………….

Ma gandeam sa vin sa te vad la primavara si ma simt vinovat ca nu ti-am propus asta mai de mult. Sunt, la fel ca toata lumea, un egoist. Vreau sa vin sa descopar lumea ta si sa inteleg ce te tine atat de departe de viata noastra si de toate tainele pe care le impartaseam in copilarie. Paradox al absentei tale omniprezente, ies adesea cu prietena de care ti-am mai povestit; de fiecare data, cand o conduc la ea acasa, simt cat se poate de bine ca ma eschivez.De ce iti povestesc asta? Pentru ca inca mai am senzatia absurda ca tradez o speranta nemarturisita si trebuie sa ma debarasez de acest sentiment. Poate ca iti scriu si pentru ca asta este un mod de a ma trezi la realitate. …..Nu voi veni sa te vad la primavara, este o idee proasta, oricat as crapa de dorinta. Cred ca trebuie sa ma departez de tine, iar, din scrisorile tale tot mai rare, ghicesc ca asta faci si tu.

Te sarut

Philip

…….

Susan,

…

Ceremonia va avea loc la Montclair, pe 2 iulie. Vino, te rog. Este peste sase luni, ai timp sa faci aranjamentele necesare. De data asta, nu incape nicio scuza si niciun pretext. Te rog sa fii aici, am nevoie de tine alaturi de mine, tu esti tot ce am mai scump, ma bazez pe tine. Te sarut, asa cum te iubesc.

Philip

…..

Impresionata de imaginea celor doua fiinte care stateau in picioare, la altar, ea inainta usor, prin dreapta, oprindu-se cate o clipa, langa fiecare stalp…. Ajunse la ultima coloana. De acolo, putea observa profilul lui Philip. Din Mary nu zari decat linia spatelui si trena matasoasa a rochiei. Cand veni momentul uniunii, ochii lui Susan se umplura de lacrimi. Tacuta, se dadu inapoi, cu pasi neauziti, ghidandu-se, in retragerea ei, cu ajutorul mainii stangi, care atinge acu stangacie spatarul bancilor. Isi lua sacul inapoi de la arhanghelul Gavriil si iesi din nou in piata bisericii, cobora treptele si se napusti intr-un taxi.

…..

Philip, dragul meu,

Stiu cat de suparat trebuie sa fii pe mine, pentru ca n-am fost acolo, in ziua nuntii tale. De data asta, nu e vorba de nicio scuza, de niciun pretext, iti jur. Pregatisem totul pentru plecare, dar, in ultimul moment, o afurisita de furtuna m-a impiedicat sa ajung.

……………………………………………………………………………………………………….

… Ea e o copilita salbatica, primii sai ani de viata n-au fost dintre cei mai veseli. Imblanzeste-o, ofera-i acea dragoste pe care eu, de aici incolo, nu i-o mai pot da. Acum, ti-o incredintez tie; spune-i candva ca mama ei a fost si ti va ramane in amintire, dupa cum sper, ca tovarasa ta de pe alte meleaguri. Ma gandesc la  tine si te imbratisez, Philip, dragule. Iau cu mine cele mai frumoase amintiri din viata mea: privirea Lisei si zilele adolescentei noastre.

Susan

………………………………………………………………………………………………………..

- Esti asa frumoasa!

Nemiscata, muta, fara sa-si ia ochii de la Susan, Lisa se asaza incet. Susan face acelasi lucru. Da sa-si mangaie fiica pe obraz, dar Lisa se trage, brusc, inapoi.

-Sa nu ma atingi!

-Lisa, daca ai sti cat de mult mi-ai lipsit!

- Dar tu stii oare ca moartea ta mi-a trasformat viata in cosmar?

———————-           Unde esti ? !             ————————————–

—————————–         El              ———————————————

————————————————————————————————-

Timisoara

Intru curioasa in biroul alaturat. In dreapta, un teanc de carti de specialitate stau sa cada de pe dulap, in stanga, un dulap ce imi aduce aminte de vestiarele din scoala generala. In fata mea, un birou plin cu maculatura. Ochii imi fug dintr-o parte in cealalta a biroului si se opresc pe la mijlocul acestuia asupra unei reviste. Rasfoiesc revista dezinteresata si dau peste o harta a Timisoarei.

Prin august aveam o dorinta arzatoare sa colind prin tara, sa imi fac cateo impresie despre celelalte orase ale patriei noastre. Si drept sa spun nu stiam cu care sa incep.

Aceasta intamplare m-a ajutat sa ma hotarasc sa incep cu Timisoara. Daca destinatia a fost decisa, acum nu stiam cand si cum sa ma mobilizez si sa plec la drum.

Dupa vreo doua zile primesc un telefon de la o verisoara sa ma informeze ca 2 dintre matusile mele, despre care am vorbit intr-o postare anterioara

vin in Moldova, la Iasi. Pentru ca nu aveam cum in timpul saptamanii sa fiu acasa, in Iasi, am decis sa imi cumpar bilet spre Timisoara pentru week-end- ul urmator.

Am plecat intr-o vineri seara. Pana la Drobeta-Turnu Severin am avut o companie placuta, insa de acolo mi-am dat seama ca sunt singurul calator din intreg vagonul respectiv. Pe la miezul noptii eu faceam promenada in tren , mi-am luat rucsacul si m-am mutat intr-un vagon cu ceva mai multa lume.

Iau loc, la indicatiile unei doamne , in fata unui barbat. Ma fac comoda, imi pun castile si chiar am dormit vreo ora. Ma trezesc si intalnesc privirea barbatului asupra mea. Il privesc si eu in timp ce incercam sa ma fac si mai comoda pe scaun.

Conductorul trenului trece pentru a doua oara pentru verificarea biletelor, motiv de deschidere a unei conversatii pentru barbatul din fata mea. Parea a fi genul de om fara stare in spatii inchise, avea nevoie de un partener de conversatie pentru a trece timpul mai repede. De obicei sunt genul de persoana care ma implic in conversatie, insa felul lui de a fi ca om imi displacea.

Am ajuns in Timisoara in jurul orei 6 :00 dimineata. Aceiasi gara ca cea de acum 6 ani, neschimbata! Am pornit spre centrul orasului urmand starda din fata garii. Imi propusesem pana la ora 14:00 sa vad o mica parte din acest oras.

Tinand strada drept in fata am ajuns la Bega, si am facut un mic popas pe malul acestui rau, traversand un pod. Culorile cerului parca se pregateau de sarbatoare, un melanj nemaintalnit pana acum in diminetile de vara. Am tras putin aer in piept in linistea diminetii, mi-am scaldat ochii in armonia din jur, si am pornit dornica de a afla cat mai multe imagini memorabile.

Usor, usor, soarele se ridica cu mandrete in inaltul cerului descoperindu-mi in departare turle, acoperisuri ce-mi luau ochii de atata stralucire in bataia acestuia, multa verdeata in jurul Begai si imobile viu colorate.

Nu am avut un traseu organizat. Tot ce mi-am propus sa vad a fost : Muzeul Satului Banatean, Catedrala Mitropolitana Ortod0xa impreuna cu centrul Timisoarei, Gradina Botanica si Gradina Zoologica.

Pana sa ajung la Catedrala, am realizat o observatie, lipsea vacarmul din Bucuresti. Claxoanele! Era o liniste inmormantala sparta la un moment dat de clopotele bisericilor.

Pana la catedrala am mai intrat in alte cateva lacasuri de cult, ceva mai deosebite prin arhitectura si pictura externa. Catedrala, din unghiul din care am privit-o prima data, nu mi s-a parut atat de impunatoare si mareata precum este atunci cand esti in incinta ei sau cand o privesti dinspre Opera Romana. Are o stralucire aparte, combinatia dintre efectele naturale si cele artificiale fac din ea o adevarata bijuterie culturala si turistica. Mi-a facut placere sa ma plimb in parcul din fata catedralei, era ingrijit in stil occidental, iar terasele din Piata Unirii mi-au furat cuvintele. O piata intinsa, spatioasa, aerisita, inconjuarata de cladiri cu o arhitectura veche, in diverse culori calde dadeau un aer de modernitate si prosperitate acestui oras. Afirm acest lucru intrucat Timisoara nu este un oras atat de bogat si dezvoltat precum se mentioneaza in cartile de geografie.

Mi-am dat jos rucsacul si am luat loc la o masa. Admiram imprejurimile si imi mai analizam harta cand deodata se ridica de la sol un stol de porumbei. S-au speriat de sunetul asurzitor si grav al primelor clinchete ale clopotelor Catedralei Romano-Catolice.

Se spune ca Timisoara este orasul porumbeilor si al florilor. Intr-adevar, oriunde privesti, pe bolta cereasca, pe strada, pe coama caselor pe acoperisurile cladirilor inalte, in parcuri si piete, ai impresia ca acest oras este invadat de porumbei. Insa pentru a-si castiga cu adevarat reputatia de oras al florilor, ar trebui sa fie imbunatatit acest aspect. Flori sunt, insa nu mai multe ca in alte orase. Spre exemplu, Gradina Botanica lasa de dorit. Foarte putine specii de plante , doar la intrarea in gradina: niste trandafiri, cateva panselute si alte cateva flori varatice, iar mai spre centrul gradinii nu intalnesti decat foioase si ici colo cateun conifer.

De la Gradina Botanica, putin dezamagita, insa mai odihnita caci mi-am odihnit trupul la umbra unui copac, intinsa pe o banca, am luat un tramvai pana in apropiere de Muzeul Satului Banatean. Sa spun drept nu era chiar in apropiere, caci am mai mers ceva pe jos pana sa ajung. M-au intampinat doua porti mari, ca portile din satele maramuresene, destul de frumos sculptate ce pareau sa ascunda o adevarata bogatie culturala. Nu contest importanta si valoarea acestui obiectiv turistic, insa casele traditionale de prin imprejurimile Banatului, conservate in cadrul acestui muzeu, sunt prea putin puse in valoare . De cum am intrat, un caine mare si fioros m-a dat afara. Repede au aparut si altii latrand toti la mine. Dupa ce mi-am cumparat biletul am intrebat care este planul muzeului, doream sa mi se ofere un traseu al vizitei in interiorul muzeului. Am primit doar cateva indicatii verbale. Aleile principale nu erau pavate, daca nimereai o vreme mai ploioasa bateai degeaba un drum pana la muzeu, caci riscai sa te inglodezi. Fara indicatoare, mi-am croit eu un traseu, insa drept sa spun, la un moment dat imi era frica sa mai inaintez, era un sentiment de insecuritate care te impiedica sa patrunzi in lumea satului banatean de alta data. Gardul ce imprejmuia muzeul avea portiuni in care era rupt in totalitate, o capra cu doi iezi, parca dezertate din lumea necuvantatoarelor ma tot chinuia, ma urmarea apucandu-ma de haine parca sa ii dau ceva de mancare, copaci fructiferi neingrijiti cu ramuri uscate sau proaspat rupte de copiii care au dat navala la rodul lor, arbusti desfrunziti de catre capre sau alte animale, toate acestea insufla altceva decat dorinta de a continua vizitarea muzeului.

Ce mi s-a parut interesant si deosebit la acest muzeu…a fost ca pe aleea care te duce spre biserica din lemn faci putin la dreapta si mergi inainte. Cum tii aceasta directie, pe partea stanga sunt plantati niste copaci in dreptul carora erau niste indicatoare cu numele etniilor din tara noastra. Mi s-a spus ca acesti copaci au fost plantati toti odata si curios lucru, dupa observatia mea, acestia s-au dezvoltat in concordanta cu procentul alocat etniei in parte. Daca romanii au procentul cel mai mare, copacul din dreptul indicatorului romani, era cel mai falnic, apoi urma copacul cu indicatorul maghiari, si tot asa…Am intrebat daca se pastreaza ordinea initiala a copacilor si daca este cumva supravegheata, si mi-au specificat ca si pe ei ii surprinde acest lucru si nu s-a facut nicio modificare in functie de preferinta sau realitatea sociala.

Gradina zoolgica, foarte aproape de muzeu, nu a mai reprezentat vreun interes din cauza gardului neprimitor.

Intoarsa in oras, m-am oprit direct la gara, venise ora trenului spre Jimbolia.In oras, am lasat aceiasi liniste inmormantala, mult prea linistita mi s-a parut lumea din Banat.

Despre Draft-urile mele

Cate lucruri nespuse/neimpartasite/nemarturisite au ramas in umbra trecutului/in adancul fiintei mele. Im Draft am adunat vreo 20 de postari nepublicate

Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand scriu cate ceva imi trebuie momente favorabile, am nevoie de o muza ce sa-mi insufle inspiratie, sensibilitatea pentru momentul creator, o stare propice.

Am simtit, ca niciodata in viata mea, ca sunt restanta! Astfel ca, mi-am propus sa public toate postarile salvate pana acum in Draft si sa incerc sa public in cel mult 3 zile orice postare care o incep.

Sa-l ajutam pe micutul Andrei! :)

Ce ai face daca peste noapte te-ar napadi norocul cu un castig de 20 000 de EUR….te descotorosesti de datorii, iti imbunatatesti putin statutul si apoi mai ajuti pe cei apropiati cu o mica parte din ei. Doamne cat de repede iti vin ideile cand e vorba sa te bucuri de ei in acest mod!!

Dar ce faci atunci cand ai nevoie disperata de aceasta suma ?! Peste noapte esti pus in situatia ca in 2 luni de zile sa faci rost de aceasta suma, caci altfel viata ta nu ar mai avea rost pe acest pamant, …cel putin in urmatorii ani….

Cei mai buni prieteni ai mei din Iasi, o familie tanara, au un baietel de 1 an si 4 luni. Andrei este un baietel simpatic foc, ager si foarte istet. Acest copil s-a nascut cu o complicatie la inima, defect septal ventricular perimembranos, de tip Eisenmenger. Inimioara lui are un orificiu prin care trece sangele spre plamani, in mod incorect, in cantitate mai mare decat in mod normal si corect. Astfel ii sunt afectati plamanii iar procesul de oxigenare a creierului este grav afectat. Are nevoie urgenta de operatie!

Medicii din Iasi au amanat interventia chirurgicala pe motiv ca este prea mic, parintii fiind de fiecare data sfatuiti sa revina dupa 6 luni la un nou control. Pentru ca de vreun an primeau aceleasi indicatii din partea medicilor si pentru ca instinctul de parinte grijuliu nu i-au lasat pasivi s-au interesat pentru un control mai amanuntit al starii de sanatate a lui Andrei. Astfel au aflat de o clinica din Budapesta la care si-au facut programare si apoi au mai aflat ca si in Romania exista posibilitatea unui astfel de control, la Targu Mures. La Budapesta au primit un diagnostic in urma caruia trebuie sa fie realizata o interventie chirurgicala de urgenta, aceasta operatie putea fi realizata inca din a doua luna de nastere a micutului. La Targu Mures, un singur doctor specialist in astfel de interventii chirurgicale, i-au dat un acelasi diagnostic insa nu reprezinta urgenta intrucat sunt alte cazuri mult mai urgente decat complicatia lui Andrei. Au fost sfatuiti sa isi faca programare de operatie, programare posibila dupa cateva luni, caci sunt pe lista de asteptare.

Doborati de soarta cu aceasta veste, singurul ajutor suntem noi, cunostintele lor, noi impreuna cu ale noastre cunostinte.

…………………………………………………………………………………………………

Azi dimineata am vorbit cu Alina, mama lui Andrei. Ceva mai fericita in glas imi spune ….s-au strans 9000 de EUR!!! Desi sunt aproape jumatate din suma ce l-ar salva pe Andrei, speranta si credinta ei ca vor reusi sa adune aceasta suma mi-a intarit convingerea ca altruismul si solidaritatea din noi inca nu a pierit cu totul, ca nu suntem atat de indiferenti precum relateaza universul mediatic.

Asadar, apelez la voi, la voi si la cunostintele voastre care pot fi alaturi de acesti tineri, oferindu-le un ajutor banesc : RO32BRDE240SV31273092400, cont deschis la BRD pe numele tatalui baiatului, Adrian Hristea.

Multumesc!….

….si Multumesc! mai ales pentru rabdarea de a citi aceste randuri…

- pentru Andrei, Alina si Adrian -

Cartofi in si umpluti cu “crema” de carne tocata

Cand gatesti spaghete/paste cu carne tocata si din intamplare ramai cu ceva mai mult sos, iti ofer o idee de diversificare a meniului pentru urmotoarele 2 zile. Sosul este bun de gatit inca 2 zile de cand il prepari.

El poate fi folosit ca si garnitura la un piure de cartofi, cartofi taranesti la cuptor, cartofi copti la cuptor, cartofi prajiti. Daca ai ceva mai mult entuziasm si mai multa rabdare, iti propun o idee nastrusnica de-a mea.

In functie de cantitatea sosului alege niste cartofi mai rotunjori. Ia fiecare cartof in parte si il scobeste in interior. Cantitatea de cartof indepartata o aduni intr-un bol pentru a fi imprastiata mai apoi in tava.

Sosul, abia scos de la frigider ce seamana cu o  compozitie pentru sarmale, cu o lingurita mica este introdus in cartof. Se procedeaza la fel pentru toti cartofii, dupa care se aseaza in vasul de yena.  Bucatile scoase din cartof sunt taiate pai/fidelute si sunt presarate pe intreaga suprafata a vasului, apoi  se mai adauga sare si alte condimente in functie de preferinta fiecaruia.

Pentru ca am mai ramas cu ceva sos, il intindem usor, deasupra cartofilor acoperindu-i precum o patura. Punem capacul vasului si il bagam la cuptor, la temperatura de  180 de grade timp de 45 min.

Chiar e delicios!

Milioane de lumini pe strada

Nu e melodia Nicolei, e observatia mea facuta cu ceva ore in urma…Desi bucurestenii spun ca anul acesta e mai sarac in lumini, ca sunt niste lumini de criza, pentru mine acestea m-au luminat in cel mai frumos mod posibil.

Sa va zic care bulevard era mai frumos luminat?  Nu. Va las pe voi sa descoperiti, asa cum si eu am descoperit un drum ceva mai luminat decat cel de pana azi.

Sa va dau cateva indicatii, poate l-ati vazut sau poate sunteti pe acest drum, sau poate sfiosi pasiti pentru prima data pe acest drum? Ei bine, pentru inceput veti trai o senzatie ciudat de ireala. Luminii lui prea puternice mai intai ii veti raspunde cu o reactie de protejare, va ascundeti ochii cu podul palmelor, dupa care usor, usor indepartati degetele si priviti mirati ca este la fel de puternica si pare sa devina si mai puternica. Mai puternica pentru ca protejarea  oferita de mainile voastre este o falsa protejare, instinctuala, adevarata protejare fiind chiar aceasta lumina. Pentru a intelege aceasta lumina si pentru a sti ca e acel drum luminat, trebuie doar sa credeti el/ea.

*                    *                    *            *                   *                   *              *         *            *       *

*        *             *         *            *              *                    *           * *          *            *            *

*                                     *              *           *                                                *         *      *

Accidentul – Nicholas Sparks

“Sara reusi sa ajunga la meciul de fotbal in dimineata urmatoare cu cateva minute inainte de inceperea jocului. Imbracata in blugi si cizme, cu un pulover gros cu guler pe gat si ochelari de soare, iesea in evidenta printre parintii cu infatisari istovite. Cum de putea sa arate tinuta ei in acelasi timp si sport si eleganta il depasea pe Miles.

Jonah, care dadeacu piciorul in minge impreuna cu un grup de prieteni, o descoperi din partea cealalta a terenului si dadu fuga sa o imbratiseze. O lua de mana si o tara spre Miles.

- Uite pe cine am gasit, tati, spuse el peste un minut. A venit domnisoara Andrews.

“Ce s-a intamplat cu Missy in seara aceea a fost, foarte simplu, un accident.

Am retrait totul in mintea mea de mii de ori. In cei cincisprezece ani care au trecut de-atunci, am  avut un sentiment de deja vu in momente din cele mai stranii – …..- si senzati asta ma face inca sa ma opresc din indiferent ce fac, chiar daca numai pentru o clipa, si ma trezesc tras inapoi in timp, spre ziua cand a murit Missy Ryan.

In seara aceea, spre deosebire de petrecerea de aniversare, nu arata deloc a sotie si mama; in seara aceea arata ca si cum ar fi fost la Paris sau la New York, pregatita pentru o premiera la teatru. Era imbracata cu o rochie de cocteil neagra si avea cercei mici, in forma de tortite; isi ridicase parul in coc si cateva suvite carliontate ii incadrau chipul.”

Cismigiu & Comp. – Grigore Bajenaru

“Intr-o zi, pe la sfarsitul iernii, cand vremea dulce ne ingaduia sa deschidem ferestrele clasei noastre, care da in Cismigiu, tot la ora Tanarului,  s-a intamplat una boacana de tot!

Tata-meu confiscase de la elevii lui de curs primar niste broscute de tabla, din acelea pe care le pacani in degete sa imita oracaitul broastelor.

El le pusese pe birou, iar eu le strecurasem in buzunarul meu, cu gandul de a le folosi la ora de Filozofie.

N-am luat decat doua:una am oprit-o eu si una i-am dat-o lui Dragu Henry.

Stam pe randul de la fereastra, prin banca a patra, iar Dragu, pe randul din mijloc, in ultima banca.

Pe la jumatatea orei, am inceput sa pun in functiune sonora broscuta de tabla: “oac, oac, oac”

Tanarul s-a oprit din explicatie, si-a ascutit  urechea dincotro se auzea zgomotul suspect si a pornit spre banca mea. Bineinteles ca la mine a incetat imediat oracaitul; dar aceta a continuat intocmai unui ecou intarziat, fundul clasei.

Profesorul si-a indreptat cercetarile intr-acolo, dar, cand a ajuns in dreptul bancii de unde i se parea ca aude zgomotul, oracaitul s-a auzit din nou in fata!

Manevra asta a durat cam de doua-trei ori, pana cand Tanarul, exasperat, ne-a strigat:

- Toata lumea sa ridice mainle-n sus!

Ordinul s-a executat indata. Clasa avea aspectul original si ciudat in acelasi timp al unei bande de gangsteri in fata unui urias revolver imaginar.

Si totusi broscuta si-a continuat oracaitu lobsedant, care seamana mai mult a carait de pasare, spre disperarea profesorului!

Ce se intampla? Cum eu renuntasem sa mai manevrez broasca, de teama sa nu fiu prins, Lobel mi-a luat-o inciudat soptindu-mi:

-Da-o, ma incoace! O pun sub talpa si-o apas cu piciorul!

Cand a vazut ca nici asa n-o scoate la capat, Tanarul a izbucnit, spumegand de manie:

- Care e bestia care-mi tulbura ora?

Atunci m-am ridicat eu si, aratandu-i fereastra deschisa, i-am spus senin:

- Poate ce este vreo ciocanitoare-n Cismigiu, don’ profesor!

El s-a-nrosit la fata si, adresandu0se baietilor, a strigat:

-Auziti, tinerilor, ce naiv e colegul vostru, ca sa nu zic prost!

Ciocanitoare la sfarsitul iernii si …unde? In Cismigiu! Stai jos, tinere, ca-mi faci mila cu naivitatea dumitale!”   pag. 155-156

“Te-ador, sa-ti spun, iubito, imi pare prea putin…

As vrea sa-mi simti tot dorul! Cand tu nu-mi esti aproape,

Nimic, vai, nu-mi alina mistuitorul chin!

Ti-as da intreaga viata! A tale calde pleoape,

“Iubito, cand se pleaca pe ochii tai de zana,

E-atat de dulce farmec, atat de sfant fior

Si-atata fericire, c-as vrea sa-mi fii stapana,

Tu, doar tu, pana-n clipa in care-o fi sa mor!

Inima mea te cere, te cauta intruna,

O, sfanta mea domnita, alina-mi dorul sfant!

Graieste-mi doar o vorba duioasa, numai una…

In clipa-aceea, versu-mi ar lua un nou avant,

S-ar preschimba pe data in cel mai dulce cant!

Comoara mea, asculta-l, si-ncrede-te in el,

Asculta-l ce trist suna! Pe veci al tau : Cornel!”

pag. 193

EL

Pana nu demult mi se parea floare la ureche sa vorbesc despre el, insa azi e atat de greu, caci parca tot ce am invatat de la EL nu imi foloseste la nimic pentru a-l intalni pe el si cu atat mai putin sa ma apropii de El. Chiar daca a trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai intalnit, pe el il am dintotdeauna in minte si in vise.  EL m-a ajutat sa il uit pe el, insa sunt atat de nepregatita pentru El si de aceea de fiecare data ma intorc la el.  Si trebuie sa recunosc ca el nu imi  este niciodata suficient.